In liniste se acumuleaza tot manunchiul trunchios de ganduri, se absorb si se revarsa, se leagana si se aleg dupa culoare, miros, simt si forma. Zgomotul senin de azi ma intreaba unde-mi e entuziasmul. Nu-i raspund. Imi permit o clipa de reculegere cu mine insami. Si ce mi-as zice? Dar ce mi-as raspunde?
Dialoguri imposibile suspend de lustra. Concentrez gloata de sentimete in cuvinte necunoscute si le dezleg ca pe un rebus acompaniate de recviemul ultimei tigari. Nonsens e primul, de aici pleaca sensibilitatea si de aici teatrul. E o piesa care se termina o data cu respiratia ta, la care aplauzele vin trase de clopot si florile in numar par, de mana. Ti se tin prelegeri si te inradacineaza in tarana. Daca esti iubit si daca iubesti rasari mai falnic, mai grandios. Daca nu, atunci ai jucat rolul secundar si te-au dat uitarii. Se intampla des, mai des decat crezi, regizorii te pot face invizibil sau chiar mut si surd si imperceptibil...
Personal, imi place cand se trag dublele, unele se trag la infinit, greseala dupa greseala intr-un circuit pana cand toti obosim si actorii se pierd, se confunda cu decorul, renunta in cele din urma, dar piesa continua. Va continua, indiferent de mine, de tine sau de voi. Ecranizarea va fi istoria noastra, va fi inceputul si sfarsitul nostru. O pelicula atat de veche incat unele parti nu se vor mai defini... Si totusi, nu e trist sa stii c-atatea vieti si-atatea suflete se-nchina unei piese de moment? Din momente e fornata vesnicia, lucrurile mici fac lucrurile mari, sa revenim la rebusul meu, e pe sfarsite...
Ultimul cuvant e simplu, e format din 4 litere : timp.
