Ciprian are doar laptopul şi bicicleta. Nici nu-i trebuie mai mult.
Merg la Ciprian să-mi beau cafeaua de două săptămâni jumate. Cafeaua are alt gust la el acasă.
Urc scările cu atenţie, mereu în linişte deplină. Deşi le urc pe tocuri. Deşi lui Ciprian nu îî plac fetele înalte.
Îmi place privirea lui Ciprian. Şi pasiunea lui. Pe balconul lui Ciprian am descoperit-o şi eu. În miros de tei şi sub clar de lună.
Luna ne leagă cumva. Într-un nod de frânghie albastră. Ne magnetizează. La Ciprian aş veni ori de cate ori m-ar chema în noapte. Fără regret, fără cuget.
Bucătăria lui Ciprian este mică, dar universul lui este infinit. Se învârte pe note înalte. Ca o rotaţie a călcâiului pe ritm. Stânga, dreapta, stânga, dreapta. Ritmul este continuu, neîntrerupt nici măcar de zumzetul insectelor curioase care pătrund pe fereastra întredeschisă. Trag la lumina lui difuză. Sunt, şi eu, ca un fluture al întunericului atras de lumina lui Ciprian.
(II)
N-aş putea fi altceva pentru Ciprian decât Ana. Ana simplu. Sau Ana Blandiana. Eu sunt Ana Blandiana lui Ciprian.
În mâinile lui se frământă toate bucăţile din mine. Sorb din Ciprian. Sorb din cafea. Cafeaua are gust de Ciprian. Ciprian are gust de cafea.
El fumează. Îşi rulează tutunul cu aceeaşi atenţie pe care mi-o dăruieşte şi mie. Sunt fâşiile de tutun dintre degetele lui, şi mă fumează. Fumul se dispersează în aerul cald al serii.
Suntem distraşi în timp. Timpul nu există. Suntem momentele mărunte şi ne ajunge.
(III)
– Ţi-ai lăsat ADN-ul în patul meu, îmi spune Ciprian.
Când îmi vorbeşte Ciprian, eu nu îi răspund. Doar îi încapsulez şoaptele. Le păstrez pe raftul cel mai de sus. Le eliberez şi le inhalez mai târziu. Atunci când încolţeşte în mine, strecurându-se subversiv, urme de îndoială.
Sunt Riluri, guvernată de doi sori. Caldă şi rece. Albastră şi roşie. Înăuntrul meu se cutremură nucleul firii. Se ciocnesc moleculele. Se dezintegrează atomii. În jurul meu este toată liniştea din univers.
(IV)
Curând mă voi dezice de cafea. Mă voi desprinde cuminte din strânsoarea lui Ciprian. În paşi mici, în salturi abrupte, în ţipete, în şoapte mute.
Curând mă voi dezice de mine. De ecoul sufletului meu spart între spuma de cafea şi Ciprian.
