power. revenge. desire. devil.

Bine ai venit, prietene! Bienvenus au château de Crazy! please leave all your hopes at entrance. si si, como no. asa zic toti si toate si fiecare stop de cuvant si culoare de floare, si silueta de iarba si caldura de buze si intuneric de vara... mon dieu tu as eu l'habitude de le dire aussi.

fluturasii albi mor dupa prima zi, dupa primul soare. am inghitit prea multe vise obscene. m-am saturat de stari de veghe si de cafele si de mii de tigari pe jumatate incepute, de radiografii la strigate crescute in mana, inchise si stranse, sugrumate aproape. mais vous êtes pour l'instant loin et perdus entre les nuages.

dupa o vreme totul se invalmaseste crunt, refuzurile se amesteca cu frustrarile, dorintele cedeaza teritoriile, mainile cad la pace cu buzele si gandurilor le e teama sa scoata timid capul afara din ureche. maintenant rien ne peut me sauver de mon destin, pas même tu.

citeam deunazi vietile adolescentine, nepasarea, durerea, suicidul si amorul. totul se reduce atat de simplist la "depinde" incat fetele voastre cretine ma fac sa rad trist si innecacios ca un batran bolnav de plamani. mais vous voyez, malheureusement le temps est la seule chose qui parle un peu pour dire.

piciorul amortit are gust de spirt si sifon, la fel ca miezul sufletului tau despuiat. rigurozitatea ma devoreaza pe portiuni mici si dese, ca un drum de munte abupt. nu inteleg de ce tacerea este mai de pret decat cuvantul, si nici de ce retinerea este mai presus decat libertatea, n-am sa inteleg de ce goliciunea e rusinoasa, si nici de ce frumusetea e restransa la centimetrii. mais de nouveau, la vie se révèle être le meilleur cauchemar que je pourrais avoir eu. quand tout à quoi il va mettre fin, ensuite je pourrais avoir mon reste, ma liberté, mon âme.

-fin-

completeness

intre coloane din marmura crapata

ochii vii de ingeri anonimi

picura stropi de verde crud

printre gene

ii ocolesti din instinct

(tie iti plac fructele si femeile coapte, asa-i?)

in urma lor pamantul respira,

si se indoapa cu cercuri mari de abur

din narile lor

simti o senzatie de greata,

de prea plin

undeva intre buze

gusti din savoarea divinului

si are gust de lamaie

iti plimbi limba circular in jurul buzelor

in cautarea dulcetii, absolutului

dar tot ce gusti e primavara in acru

dintii ti se sterpezesc si buzele ti se strang

nu`ti place... de ce ai scuipat tineretea?

iata dulcele, iata amarul, iata-le impreuna

iata rosul vietii tale sub semnul desfranarii

dulcele nedulce din albul tau patat

stam la masa ta de lemn, fata in fata

palmele ti-au ingropat chipul zbarcit

nu-i nimic, ochii mei iti vad dincolo de chip

si tu nu ai nici macar aroma de lamaie

mierea ta e zaharisita

zilele la fel de sarace ca noptile

sangele din venele tale curge incet, impiedicat

notele din respiratia ta fac pauze mari

si nu au tonuri inalte

finalului tau nu i se vor inchina aplauze,

nici ramas bun.

when clouds stopped screaming

In liniste se acumuleaza tot manunchiul trunchios de ganduri, se absorb si se revarsa, se leagana si se aleg dupa culoare, miros, simt si forma. Zgomotul senin de azi ma intreaba unde-mi e entuziasmul. Nu-i raspund. Imi permit o clipa de reculegere cu mine insami. Si ce mi-as zice? Dar ce mi-as raspunde?

Dialoguri imposibile suspend de lustra. Concentrez gloata de sentimete in cuvinte necunoscute si le dezleg ca pe un rebus acompaniate de recviemul ultimei tigari. Nonsens e primul, de aici pleaca sensibilitatea si de aici teatrul. E o piesa care se termina o data cu respiratia ta, la care aplauzele vin trase de clopot si florile in numar par, de mana. Ti se tin prelegeri si te inradacineaza in tarana. Daca esti iubit si daca iubesti rasari mai falnic, mai grandios. Daca nu, atunci ai jucat rolul secundar si te-au dat uitarii. Se intampla des, mai des decat crezi, regizorii te pot face invizibil sau chiar mut si surd si imperceptibil...

Personal, imi place cand se trag dublele, unele se trag la infinit, greseala dupa greseala intr-un circuit pana cand toti obosim si actorii se pierd, se confunda cu decorul, renunta in cele din urma, dar piesa continua. Va continua, indiferent de mine, de tine sau de voi. Ecranizarea va fi istoria noastra, va fi inceputul si sfarsitul nostru. O pelicula atat de veche incat unele parti nu se vor mai defini... Si totusi, nu e trist sa stii c-atatea vieti si-atatea suflete se-nchina unei piese de moment? Din momente e fornata vesnicia, lucrurile mici fac lucrurile mari, sa revenim la rebusul meu, e pe sfarsite...

Ultimul cuvant e simplu, e format din 4 litere : timp.

4 asi

4 asi visati in dezamagire
continui sa nu fac nimic
continui sa ma supun
blajina
nebuna
refuz urlu tip si razbat
prea tarziu sa te opui
unui val mai inalt ca tine
in incercare iti sunt taiate toate aripile
toate comorile stirbite de nepretuit

la dracu cu ceasurile de priviri
si soaptele din secunde
la dracu cu apusurile gri
si saruturile din minute

ma reinventez
din gloata ma separ pe rand
azi o mana, maine un ochi
ma asamblez dupa o poza din copilarie
cu boneta oranj si ciorapei albi

el nu mai stie, a trecut soarele peste el,
cand alergam pe langa apa desculta
si aruncam cu pietre mici si fine
dupa cate o dorinta zburdalnica
si nu-mi era niciodata frica....

dup-aia mi-a fost teribil de frig
de gol, de pustiu, de nimeni in jur
si-am inteles ce spunea batranul
si-am inteles ca nimeni nu e mai puternic

dupa a 8a tigara am spalat scrumiera de ganduri
si mi-am confirmat ca ma las de fumat
dupa pachetul asta plin de durere
in zadar, sunt doar 4 asi visati in dezamagire...

Incognito

S-au dus. Toate. Si eu cu ele.
Ispita, domle, e cea mai dulce povara.
Si cea mai amara.

Candva eram altfel. Totul era. Si eu zambeam curat.
Ieri doamna in varsta de la 5 a uitat
(a cata oara?) cine sunt.

Azi nici eu nu stiu. Nu stiu nimic. Si cate stiam...
Mama imi spunea atatea povesti.
Eu n-am cui sa spun. Tu cine esti?

e luna plina la margine de strada/ un felinar cerceste romantism/ pacat de tot ca nu este aici sa vada/ cum inauntru ma umplu de sadism.

usa camerei mele nu are clanta
nu ma pot rezema de ea
sa-i simt lemnul rece
parca ma confund cu inchiderea ei
cu podul palmei ii opresc rasuflarea
ma cutremura gandul ca nu mai este
ca nu mai sunt
pe ochi danseaza o matase opaca
tesuta dens cu esecuri marete
mi-am asezat-o pe umeri
sa-mi treaca, dar tot ma apasa
m-am uitat afara pe geam sa fie noapte
sa pot ascunde totul sub pat
si-am asternut cearceafuri de satin alb
sa ma desfat in nemurire seaca
cand sub mine zac eu
parul curge pe margine atingand podeaua fina
si gandurile in dementa aluneca dedesubt
as pofti la viata altcuiva daca
in schimb mi-as sterge amarul de pe chip
si ce priviri demonice arunc
de parca as sageta tot necuprinsul
inot pe spate clatindu-mi sufletul in abisul
peretelui pe care mi-am depus sensurile
nu se mai leaga nici un vis de altul
doar se succed real si ma poarta
cum as purta eu un inel cu rubine
dintr-o mana intr-alta...

in spatele a tot, tot nimic ramane...

Introducere in miezu ' problemei

Astazi abordam forma elipsoidala a gandirii mele perpendiculare pe absolut. Maine, mai vedem. Nu, glumeam, in fapt vroiam sa expun o problema de natura psihico-afectiva care are drept manifestare lenea cronica, dar m-am razgandit.

Vreau sa vorbesc despre cola, tigari si baba de la 85 care asculta la usi si imi povesteste de fi'su mort in timp ce umbla ca o stafie noaptea pe hol.

Nu mai am tigari/ nu am ce fuma - domle , eu sunt nefumatoare, va zic cinstit! M-am apucat de fumat intr-o criza de timp, adica aveam prea mult timp la dispozitie si nu stiam ce face cu el. Stai sa imi aprind o tigara sa pot sa termin de scris si randu asta… asa, gata perfect, mersi ca ai asteptat, deci unde ramamsesem? Aha, precum iti spuneam, am timp, mai mult decat as vrea si simt nevoia sa il umplu cu ceva, cu ceva care sa nu-mi lase timp de respiro, ceva alerta, suspans, viteza, limita, dinamica, gandire, idee, sclipire, miracol, amin!!! Ok, am exagerat un pic, dar in mare parte ai prins ideea, vreau ceva booming, blooming, astonishing&co.

Functionez ca un ceas stricat dupa propia scurgere a timpului, si uneori o scurg (secunda), alteori o congelez si o transform in cub de gheata (merge la frappe 2-3 cuburi e titanais, tzutz). De cele mai multe ori insa, fara cea mai minuscula urma de regret simt cum las totul sa treaca pe langa de mine, ma detasez de viata, de timp si de propria persoana, ignorand consecinte, incalcand reguli fara nici o jena. De ce? Daca as sti raspunsul la intrebarea asta crezi ca mi-as mai pierde vremea disecand problema in 14 doar ca sa am cu ce umple prima mea pagina de blog??? Hmm... posibil, dar nu asta e importanta acum, sa revenim. De ce? Nu stiu, dar pot sa fac diverse presupuneri :

1. plictiseala
2. neinteres fata de evenimentul in cauza chiar daca ma priveste direct ( asta ca sa nu zic „mi se rupe” )
3. lasa pe maine ce poti face azi , sau pe poimaine, ca poate nu mai trebuia, si oricum timpul le rezolva pe toate
4. etc.

Mda, cola? E ereditar. Familia mea e ca o floare.... ofilita, mancata de viermi. E ca o floare sub o vraja malefica, in ambalaj frumos, cu continut purulent, care sapa adanc, adanc, pana la seva, pana la radacina... si radacina ei , devine radacina ta, si gandul ei devine temerea ta cea mai mare si razi si razi si iar razi si ii iubesti fiecare petala pentru ca nu ai altceva ce iubi si pentru ca sunt atat de perfect conturate, atat de pure si imaculate, dar ce zace dincolo de mireasma lor ramane incuiat privirilor neinitiate. Familia mea e ca un rau adanc cu ape line la suprafata, si tunete si fulgere si furtuna rascolesc adancuri, rastalmacesc sensuri... dar niciodata nu se schimba , mereu se duc in aceeasi directie, mereu spre pierzanie, mereu spre ceea ce le-a fost dintotdeauna destinat: esec. Ia esecul ca pe un succes mai mic, ca sa poti sa te iei iar si iar cu viata la tranta. Cand crezi ca ai pus-o jos, ea se ridica, cand simti ca te-a pus jos, iti intinde o mana, doar ca sa continue jocul pana cand ti se termina bateriile, atunci va inclinati frumos, fata in fata... tu te asezi pe pamant si ea pleaca linistita ca misiunea ei s-a incheiat.

E atat de tarziu si de intuneric incat nu mai vad nici luna pe cer... ma duc sa-mi inchipui „cum ar fi fost daca”. Ai jucat jocu asta vreodata? Sa nu-l joci, da dependenta. Nebunia mea are sechele, si daca te intalnesc e posibil sa devii una din victimele mele.