usa camerei mele nu are clanta
nu ma pot rezema de ea
sa-i simt lemnul rece
parca ma confund cu inchiderea ei
cu podul palmei ii opresc rasuflarea
ma cutremura gandul ca nu mai este
ca nu mai sunt
pe ochi danseaza o matase opaca
tesuta dens cu esecuri marete
mi-am asezat-o pe umeri
sa-mi treaca, dar tot ma apasa
m-am uitat afara pe geam sa fie noapte
sa pot ascunde totul sub pat
si-am asternut cearceafuri de satin alb
sa ma desfat in nemurire seaca
cand sub mine zac eu
parul curge pe margine atingand podeaua fina
si gandurile in dementa aluneca dedesubt
as pofti la viata altcuiva daca
in schimb mi-as sterge amarul de pe chip
si ce priviri demonice arunc
de parca as sageta tot necuprinsul
inot pe spate clatindu-mi sufletul in abisul
peretelui pe care mi-am depus sensurile
nu se mai leaga nici un vis de altul
doar se succed real si ma poarta
cum as purta eu un inel cu rubine
dintr-o mana intr-alta...
in spatele a tot, tot nimic ramane...
No comments:
Post a Comment