În camera mea albă, mică
Tăcerea urlă-nțepenită
Se tânguie,
izbește
Se pogoară,
m-asuprește
Nu rezidă...
Ecoul ei spart la sud,
Unde speranțele
se strâng
Ghemuite-n tandem,
Trece prisma
neantului
Ca un copil
născut în taină,
Ca un dor
neleguit
Nu mă cheamă
pe numele meu,
Îmi zice
albastru destin
Mă supun lui,
Sunt sclavă,
înălțată, desculță
Și cu spirit
frânt în apus de stele
Poartă-mă
dincolo de fereastră
Zborul drept,
aripa-ntinsă
Deasupra tu,
albastru eu
Deschide-mă,
mă las cuprinsă
No comments:
Post a Comment